Ganduri la ora 15.

Iar ma apasa ceva pe inima. Si nu e de azi,de ieri , e de vreo 2 luni bune. Incep iar sa ma ratacesc, sa confund realitatea cu visul,sa ma satur de viata.Au reaparut acele ganduri negre.Ganduri ce te fac sa te gandesti de 2 ori inainte sa spui cuiva te iubesc,ganduri ce te fac sa iti urasti prietenii,sa urasti viata.E un sentiment aiurea. Te plictisesti pur si simplu de viata.Vrei sa scapi mai repede de monotonie. Si totusi zambesti de fatada,zambesti cand esti cu familia si prieteni , ba chiar faci mici glume in asa fel incat nimeni sa nu isi de-a seama cum esti tu de fapt . Fiecare are viata si probleme lui si nu vrei sa il impovarezi cu ale tale. Mai bine te prefaci si asa totul e bine pentru restul in ochii lor . Ti-e greu ,nu mai simti nimic, nici teama , nici curaj , nimic. Treci prin fiecare zi ca si cum nu ar fi . Si uite asa se pierd zile,saptamani,luni,ani din viata in care tu te simti un cacat,inca un om care respira si atat,care probabil strica relatii, supara lumea, face pe altii sa sufere la randul lor,un NIMENI. Si totusi , nu imi trebuie nimic. Raman cu suferinta,nu am nevoie de mai mult. Si cica hai sa ne bucuram de lucrurile frumoase si mici ale vietii, chiar eu spuneam asta anul trecut.  De ce sa te bucuri ? De dragostea care nu e , de familia destramata, de prietenii care nu te inteleg,de ce sa te bucuri? Soarele rasare greu pe strada mea , iar atunci cand rasare , imediat si dispare.. nu mai inteleg nimic si nici nu o sa inteleg vreodata. O sa pastrez acele aparente de om fericit, care primeste tot ce vrea , cand vrea, acel copil care mereu stie sa asculte,sa dea sfaturi pe care nici ea nu le respecta,mintindu-se in fiecare zi si aruncand cate un zambet fals oricui are nevoie.