Viata e dura,viata e grea , asta aud in fiecare zi. M-am saturat , toata lumea se plange inclusiv eu. Asta inseamna sa fii om, sa stai si sa asculti problemele celuilalt,sa dai sfaturi. Dar ce faci cand nimeni nu te intelege pe tine?Te inchizi in tine, plangi , suferi , te distrugi incet cu incet in interior si redevii iar un copil ratacit, izolat.Cam asa si eu acum.. stare naspa,prieteni cu probleme lor si un baiat care e mult prea obosit pentru a te asculta. De ce trec asa de repede de la o stare la alta? Ziua cu prietenii sunt cea mai fericita copila din lume,ajung acasa , totul se darama,reapare monotonia si singuratatea,orgoliu si nesiguranta.
Incep incet sa imi aduc aminte de copilaria mea. Copilaria in care nu aflasem ce inseamna dragostea,ura si o familie separata de Dumnezeu.Daca as putea sa dau timpul inapoi as face-o cu orice pret,m-as bucura de fiecare moment,de fiecare sarut,de fiecare mangaiere a mamei,dar nu pot si de aici totul se rupe. Poate ca ceea ce scriu eu acum sunt prostii si vrajeli dar sunt gandurile mele , putin imi pasa ce crede lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu